Viorel Moldovan (47 de ani) și-a încheiat mandatul la Chindia Târgoviște cu un mesaj pentru noul antrenor, Emil Săndoi (55 de ani).
Contractul antrenorului a expirat, iar conducerea clubului Chindia Târgoviște a decis să nu mai prelungească înțelegerea cu Viorel Moldovan.
Fostul internațional român a acceptat situația și chiar a purtat o discuție cu succesorul său, Emil Săndoi, căruia i-a transmis că dacă are nevoie de ajutor în ceea ce privește echipa Chindia Târgoviște îi stă la dispoziție.
„Am şi vorbit cu Săndoi. Le-am spus-o şi băieţilor să îl ajute şi să fie alături de noul antrenor, să îl sprijine şi să joace să câştige meciuri, asta e esenţial pentru un antrenor, să facă rezultate.
Nu sunt genul de om care să fie ranchiunos, face parte din meseria noastră, dacă pot să îl ajut cu ceva, îl ajut cu mare drag. A fost prea bine doi ani de zile şi m-am simţit excelent, am colaborat excelent cu conducerea de acolo”, a spus Viorel Moldovan, la Telekom Sport.
Înfrângerea cu Poli Iași, scor 0-2, din cadrul etapei a șasea a play-out-ului Ligii 1, a fost decisivă în hotărârea conducerii clubului Chindia Târgoviște în ceea ce privește schimbarea antrenorului.
Viorel Moldovan o lasă pe Chindia Târgoviște pe locul 13 în clasamentul Ligii 1, cu 17 puncte, la egalitate cu ultima clasată, Dinamo București.
„Clubul Chindia Târgoviște le mulțumește pentru activitatea depusă și le urează mult succes pe viitor lui Viorel Moldovan și staff-ului său, aflați la final de contract cu echipa noastră”, a fost mesajul reprezentanților clubului dâmbovițean, postat pe pagina oficială de Facebook, după despărțirea de Viorel Moldovan.
În cursul zilei de marți, 30 iunie, Emil Săndoi a fost prezentat oficial ca noul antrenor al Chindiei Târgoviște.
„Clubul Chindia Târgoviște anunță că a ajuns la un acord cu tehnicianul Emil Săndoi. Noul antrenor al echipei noastre va debuta oficial mâine, 1 iulie, la jocul din deplasare cu FC Voluntari. Emil Săndoi va fi secondat de Valentin Năstase. Le dorim mult succes și rezultate cât mai bune la Chindia Târgoviște!”, au scris dâmbovițenii pe pagina oficială de Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER